Nicolae Dică (42 de ani) a dezvăluit cine l-a convins să revină la FCSB în postura de antrenor principal în această vară.
Tehnicianul a ales în luna iulie să dea curs ofertei venite din partea lui Gigi Becali, după ce roș-albaștrii s-au despărțit de Toni Petrea.
Dică a recunoscut că un rol important în revenirea sa la clubul pe care l-a mai antrenat în perioada 2017-2018 l-a avut chiar fiul său, care i-ar fi transmis, în glumă, să nu se mai întoarcă acasă dacă nu va semna cu FCSB.
Cu toate astea, antrenorul a dezvăluit că, deși se consultă mereu cu apropiații săi, decizia finală rămâne întotdeauna în mâinile lui.
„A fost o dorință a mea pentru că am lăsat niște lucruri neterminate atunci când am plecat, am fost aproape să câștigăm campionatul, nu am reușit, când am plecat am lăsat echipa pe locul 2 în decembrie, unde avea șanse să câștige campionatul. Am zis că e momentul să vin, să încerc să câștigăm campionatul.
Chiar băiatul meu m-a certat, de data asta să nu mai refuz. Chiar mi-a spus așa, când mă îndreptam spre București: ‘Dacă nu semnezi, să nu mai vii acasă!’, mi-a zis băiatul, dar în glumă așa. Bineînțeles că am discutat cu familia, ei sunt cei mai importanți pentru mine, sunt persoanele care au fost alături de mine și când mi-a fost bine și când mi-a fost greu, au fost întotdeauna lângă mine, e clar că am discutat cu ei, dar decizia importantă eu o iau”, a precizat Nicolae Dică, la Superliga Show.
De la revenirea pe banca vicecampioanei României, Nicolae Dică a contabilizat 7 partide la cârma formației patronate de Gigi Becali. Dintre acestea, 4 au fost victorii, 2 remize și 1 înfrângere.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER